BSDA 2018: Retrospectiva și imagini de la cea mai mare expoziție de apărare din estul Europei

În perioada 16-18 mai 2018, s-a aflat la București, ca expozant oficial BSDA 2018, o delegație a S.C. Unilift Serv S.R.L., pentru a prezenta posibilitățile de dotare a entităților din România în activitățile derulate de instituțiile din domeniului militar și al situațiilor de urgență.

Delegația a fost condusă de Directorul S.C. Unilift Serv S.R.L., d-l Constantin Brumă, care a fost însoțit de patru tehnicieni din echipa firmei. Cu această ocazie membrii delegației firmei S.C. Unilift Serv S.R.L. au avut posibilitatea să ia contact cu ultimele noutăți în domeniu, identificând astfel noi nevoi tehnice ale instituțiilor co-expozante și posibilități tehnice complexe din portofoliul Unilift Serv ce pot fi utilizate cu succes în activitățile instituțiilor participante la BSDA, care să le permită evoluția și obținerea de performanțe. 

S.C. Unilift Serv S.R.L. prin divizia de echipamente și soluții profesionale dedicate forțelor militare și de intervenții pentru situații de urgență asigură suport tehnic și dotări cu echipamente agreate de N.A.T.O. și Uniunea Europeană.

Până în prezent, Unilift Serv a avut mai multe proiecte dezvoltate pentru aceste domenii. 

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, într-un mesaj transmis cu prilejul deschiderii oficiale a expo-conferinţei "Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2018", că se bucură că BSDA a devenit "un reper în calendarul manifestărilor de profil". "Este semnificativă organizarea sa în România, având în vedere obiectivele strategice de securitate ale ţării noastre".
S.C. Unilift Serv S.R.L. sprijină industria românească să se dezvolte și să fie la nivelul celei internaționale, și de aceea colaborează cu organizații producătoare recunoscute la nivel mondial, precum Dynaset, Oertzen Fire Tec, Kaeser, Pewag, MobyTank by Frutiger, RUD, Resqtec, Fortelock, MultiOne.
 

Evenimentul, ajuns la a şaptea ediţie, a fost găzduit de Complexul ROMAERO din Capitală şi a reunit peste 270 de expozanţi din 25 de ţări, care au adus cele mai noi şi performate tehnologii din domeniu. Conform spuselor domnului ambasador Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, BSDA 2018 este singurul târg internaţional din România cu certificare din partea Departamentului Comerţului al SUA, fapt care arată "calitatea participanţilor şi a companiilor prezente".

La această ediție, S.C. Unilift Serv S.R.L. a prezentat în cadrul expoziției elemente de echipament și tehnică germană pentru stingerea incendiilor Oertzen Fire Tec. Specialiștii firmei au expus și machete ale sistemelor elvețiene automate de spălare și decontaminare pentru auto-specialele militare și pentru tancuri Moby Tank by Frutiger, precum și tehnică finlandeză Dynaset care îmbunătațește productivitatea, eficiența și versatilitatea utilajelor și autospecialelor producând electricitate, apă cu presiune mare și aer comprimat cu ajutorul accesoriilor acționate hidraulic. De asemenea, în expoziția statică au fost prezentate, printre altele, și utilaje articulate MultiOne ce sunt utilizate pentru logistica și  mentenanța / întreținerea spațiilor închise, precum și pardoseli Fortelock din PVC pentru uz special și compresoare de aer industriale Kaeser specifice domeniului.

Atracţia principlală a standului exterior Unilift a fost un produs de renume mondial, Oertzen HDL 250, un echipament mobil de stingere a incendiilor, cu care s-au efectuat și sesiuni demonstrative. Acest echipament este produs în Germania și adus în România de Unilift. 

De asemenea, atracția principală a standului interior Unilift au fost machetele Moby Tank, machete ale instalațiilor de spălare roți șasiuri ale autospecialelor militare, dar şi accesoriile acționate hidraulic de la Dynaset, cum ar fi compresorul, generatorul de curent electric, sau chiar și pompa de presiune. Aceste echipamente acționate hidraulic sunt produse în Finlanda și aduse în România de Unilift.

Pe durata evenimentului, delegația S.C. Unilift Serv S.R.L. a susținut demonstraţii şi a expus echipamentele tehnice, făcând cunoscute ofertele de echipamente şi noi informaţii de interes pentru specialiștii care au vizitat standurile companiei. 

Primele două zile au fost dedicate vizitelor oficialităţilor, vizitatorilor profesionişti şi oamenilor de afaceri, iar în ultima zi expoziţia BSDA a fost deschisă şi publicului larg. 

De aceea, miercuri și joi, standurile Unilift Serv s-au bucurat de vizita oficialităților române și străine, printre care ministrul Apărării Naţionale, d-l Mihai Fifor, Prim-ministrul Republicii Croaţia, d-l Andrej Plenkovic, dar și de vizita celorlalte delegații ale țărilor partenere și de vizita celorlalți expozanți oficiali ai BSDA 2018, care au dorit să vadă echipamentele expuse de Unilift Serv: d-l  Marcus Graf, Senior Manager General Dynamics, d-l Mark Avery, reprezentantul Boeing pe tehnica militară, etc.

De asemeneaa, vineri, standurile Unilift Serv s-au bucurat de vizita celorlalți membri specialiști ai echipei Unilift Serv, care au avut posibilitatea să vizioneze echipamentele și tehnica expusă la BSDA. Dincolo de expozanții privați, așa cum a fost și echipa Unilift Serv, au fost expuse multe alte echipamente și tehnică militară de luptă aparţinând forţelor terestre, aeriene şi navale. 

Cele mai importante tratative au fost purtate cu marele producător General Dynamics European Land Systems - Mowag GmbH. General Dynamics produce vehicule militare logistice, cunoscutele transportoare blindate pentru trupele militare Piranha V. Potrivit MApN, există un acord-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate şi derivate pe platforma PIRANHA 5. De aceea, General Dynamics va colabora și cu S.C. Unilift Serv S.R.L. în ceea ce privește produsele de curățenie industrială necesare pentru a asigura întreg procesul de producție la standardele necesare.

De asemenea, Damen Shipyards Group și-au confirmat din nou interesul pentru  produsele aflate în portofoliul Unilift Serv. Managerul tehnic al șantierului naval Mangalia și-a arătat dorința pentru colaborarea cu Unilift Serv în vederea furnizării de echipamente acționate hidraulic, pompe de ultrapresiune și alte accesorii de logstică necesare în procesul de producție al navelor de război.

Unilift – dealer de echipamente și accesorii profesionale pentru susținerea activităților militare, activităților de intervenții la situații de urgență și nu numai, a participat cu succes și a adus în atenţia specialiștilor din domeniu, echipamente pe care le au în dotare instituțiile ce gestionează situaţii de urgenţă în țări precum Germania (Oertzen Fire Tec, Pewag, Rud), Elveția (MobyTank by Frutiger), Olanda (Resqtec), Finlanda (Dynaset), Italia (MultiOne), Cehia (Fortelock), etc. Gama de soluții pentru domeniul militar a fost activ promovată prin prezentările și sesiunile demonstrative dedicate din timpul evenimentului. Unilift Serv s-a aflat la prima participare în cadrul BSDA, iar feedbackul de la structurile instituționale de apărare, ordine publică și siguranță națională despre dotările tehnice la standard NATO pe care le-a prezentat delegația Unilift Serv a fost unul pozitiv, aceștia demonstrând un interes major pentru tehnica inovativă prezentată.

UNILIFT SERV SRL – DATE DE CONTACT:

Constantin Brumă – Manager General

Email: bruma@unilift.ro

Număr de telefon: +40 724 222 451

Showroom: Strada Calea Trotușului, nr. 271, la ieșirea din Comănești spre Dărmănești, județul Bacău